Ruină transformată în bibliotecă. Cum funcționează sistemul self-service în cea mai modernă bibliotecă dintr-o stațiune balneară
18 august 2025
O bunică de 80 de ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele: „Nu e doar crema antirid, e ce mănânc”
18 august 2025

Vrancea: Două victime, în urma unui incendiu care a curpins o casă

18 august 2025

Cuprins

    Două persoane au suferit arsuri, una dintre ele fiind în stare de inconștiență, în urma unui incendiu care a cuprins vineri dimineața o casă din comuna Nistorești, județul Vrancea.

    Potrivit ISU Vrancea, la fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

    Incendiul se manifestă generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați. Acesta a fost localizat de forțele de intervenție, fiind împiedicată propagarea flăcărilor la construcțiile învecinate.

    Au fost identificate două victime: o persoană inconștientă, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului, și o persoană conștientă, cu arsuri.

    „Din primele verificări, o persoană a ieșit din locuință prezentând arsuri pe suprafața corpului, necesitând îngrijiri medicale. Din păcate, a fost constatat decesul bărbatului, în vârstă de 47 de ani”, a transmis IPJ Vrancea.

    Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

    Sursa: Jurnalul.

    Distribuie

    Articole similare...

    Vrancea: Două victime, în urma unui incendiu care a curpins o casă
    Acest website folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Citește mai mult