Patronul grupului Nordis, Vladimir Ciorbă, scapă de controlul judiciar
20 august 2025
Despre cărți și biblioteci
20 august 2025

Republica Moldova deblochează active strategice de stat. Noul ghid de privatizare își propune să atragă investitori globali

20 august 2025

Cuprins

    Agenția Invest Moldova, în parteneriat cu Agenția Proprietății Publice (APP), a lansat Ghidul de privatizare 2025, un instrument orientat către investitori, menit să eficientizeze accesul la activele strategice deținute de stat în Republica Moldova.

    Ghidul oferă o imagine de ansamblu clară și structurată a procesului de privatizare din Moldova, inclusiv legislația aplicabilă, metodele de tranzacționare, etapele procedurale și responsabilitățile post-achiziție. Prezentat într-un format accesibil de întrebări și răspunsuri, documentul servește drept referință de încredere pentru investitorii interesați să participe la licitații transparente și competitive pentru activele statului, potrivit unui comunicat.

    “Acest ghid este invitația Moldovei către investitorii din întreaga lume să se implice cu încredere în piața noastră. Oferind claritate și predictibilitate, ne propunem să accelerăm investițiile private în sectoare strategice ale economiei noastre”, a declarat Natalia Bejan, Director al Agenției Invest Moldova. 

    Pentru a sprijini și mai mult implicarea investitorilor, a fost elaborate separat și un manual pentru licitații publice. Această publicație complementară se concentrează în mod special pe mecanismul de licitație publică, detaliind procesul de licitație de la început până la sfârșit, inclusiv criteriile de eligibilitate, procedurile de evaluare și liniile directoare de depunere.

    Printre viitoarele oferte de privatizare se numără Hotelul Zarea și Fabrica de Sticlă, două active emblematice deschise acum spre achiziție. Aceste listări marchează începutul unui nou capitol în peisajul investițional din Moldova – axat pe crearea de valoare adăugată ridicată și deschiderea către investitorii internaționali.

    “Ne-am angajat într-o abordare transparentă și prietenoasă cu investitorii în privința privatizării. Aceste instrumente sunt concepute pentru a face procesul clar, profesionist și atractiv atât pentru capitalul străin, cât și pentru cel intern”, a declarat Roman Cojuhari, directorul general al Agenției Proprietății Publice.

    Atât Ghidul de privatizare 2025, cât și Manualul pentru licitații publice sunt disponibile în limba engleză și pot fi accesate gratuit pe site-ul oficial al Agenției Invest Moldova.

    Distribuie

    Articole similare...

    Republica Moldova deblochează active strategice de stat. Noul ghid de privatizare își propune să atragă investitori globali
    Acest website folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Citește mai mult