Doliu la Hollywood! Terence Stamp, actorul care l-a interpretat pe generalul Zod în filmul Superman, s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani. Starul britanic era renumit pentru producțiile în care a jucat.
Veste tristă a fost dată chiar de familia lui Terence Stamp. Celebrul actor era cunoscut mai ales pentru rolurile sale din Superman și Superman II.
Terence Stamp a debutat în industria filmului în anii 1960. Starul britanic s-a născut la Londra și a murit pe data de 17 august 2025, la vârsta de 87 de ani. Familia a postat un mesaj prin care a dat vestea tristă și a anunțat data decesului.
Doliu la Hollywood
Cu toate astea, aceștia nu au dezvăluit cauza morții. Astfel, momentan nu se cunoaște dacă starul suferea de vreo boală sau nu. De asemenea, apropiații nu au vorbit despre cum a fost acesta în ultimele sale momente de viață și unde și le-a petrecut.
„Lasă în urmă o operă extraordinară, atât ca actor, cât și ca scriitor, care va continua să emoționeze și să inspire oamenii în anii care vor urma. Cerem să ne păstrăm intimitatea în aceste momente triste”, a spus familia lui Terence Stamp, potrivit Reuters.
Sursa: CANCAN







